POMENILE SI ROSTUL LOR
Pomenile sau praznicele morţilor sunt mesele care se fac în cinstea şi pomenirea morţilor. Ele sunt rămăşiţe ale vechilor agape sau mese frăţeşti, cu care era împreunată în vechime slujba înmormântării.
Tot pomană se numeşte şi orice faptă de milostenie făcută pentru pomenirea şi folosul morţilor, ca de pildă hainele sau lucrurile care se dau săracilor şi care sunt binecuvântate de preot printr-o molitvă deosebită.
Crestinii nu-si uita mortii după îngroparea lor, ci se preocupa de rugăciuni pentru ei si de pomenirea numelui lor. Soroacele de pomenire individuala a mortilor în Biserica Ortodoxa sunt următoarele:
* La 3 zile după moarte (care coincide, de regula, cu ziua înmormântării), în cinstea Sfintei Treimi si a Învierii din morti a Mântuitorului a treia zi.
* La 9 zile după moarte, “ca răposatul să se învrednicească de partasia cu cele 9 cete îngeresti si în amintirea ceasului al noualea, când Domnul, înainte de a muri pe cruce, a făgăduit tâlharului raiul pe care ne rugam sa-l mosteneasca si mortii nostri”.
* La 40 de zile (sau sase săptămâni), în amintirea Inăltării la cer a Domnului, care a avut loc la 40 de zile după Înviere, “pentru că tot asa să se înalte si sufletul răposatului la cer”.
* La trei, sase si noua luni, în cinstea Sfintei Treimi
* La un an, după exemplul crestinilor din vechime care în fiecare an prăznuiau ziua mortii martirilor si a sfintilor, ca zi de nastere a lor pentru viata de dincolo.
* In fiecare an, până la 7 ani de la moarte, ultima pomenire anuala amintind de cele 7 zile ale creatiei.
De retinut:
* Spre a nu gresi în privinta pregătirilor pentru aceste pomeniri, cel mai indicat este să se ia legătura in prealabil cu preotul. Acest lucru este necesar întrucât trebuie stabilite, de comun acord, data si ora săvârsirii pomenirii.
* De obicei, soroacele nu se fac în orice zi a săptămânii, ci mai ales martea, joia si sâmbăta.
PARASTASELE:
NOTA: Nu se fac parastase în următoare zile si perioade din cursul anului:
a) Duminicile de peste an, pentru că duminica amintind de Ziua Învierii, e zi de bucurie, iar nu de întristare.
b) In cele douăsprezece zile dintre Nasterea si Botezul Domnului. Chiar daca în unele biserici se fac parastase duminica, cel putin în duminicile Penticostarului, adică în cele dintre Pasti si Rusalii, nu se cuvine nicidecum să se facă parastase, pentru a nu se întuneca bucuria Praznicului Cel Mare al Învierii.
c) De la lăsatul secului de carne până la sâmbăta întâia din Postul Mare, sâmbăta Sf. Teodor.
d) Din sâmbăta Floriilor până în Duminica Tomei.
e) La praznicele împărătesti sau sărbători mari.
* In timpul Postului Mare, nu se face parastas în zilele de rând (luni, marti, miercuri, joi, vineri), deoarece în aceste zile nu se face liturghie obisnuita sau deplina.
* Este de dorit ca pomenirile să se facă legate de săvârsirea Sfintei Liturghii, aceasta fiind cea mai importanta slujba de mijlocire pentru cei morti. Daca nu este posibil de fiecare data, cel putin la 40 de zile, la un an si la sapte ani, ar fi de dorit ca parastasul să urmeze după Sfânta Liturghie.
* La întocmirea sau scrierea pomelnicului nu este nici nevoie si nici recomandat să se adaugă “la pomenirea de noua zile, 40 de zile, un an, sapte ani, etc.”. Cartile de cult nu prevăd asa ceva, si nici slujitorii nu trebuie să adauge nimic în plus, ca si când ar trebui să atragem atentia Mântuitorului asupra sorocului de care este vorba.
* La pomenirea de 40 de zile, numită pe alocuri slujba de ridicare a Panaghiei, pe lângă celelalte, se pregătesc o icoană si un colac. Din colac preotul va scoate părticica pe care o va aseza apoi pe icoană si din care va împărti spre gustare rudelor decedatului.
* Referitor la darurile care se dau de pomana, se obisnuieste ca, la 40 de zile si un an, să se dea diferite lucruri si mai ales îmbrăcăminte si încăltăminte, obiecte de uz casnic, , dar nu ne opreste nimeni să dam oricând si orice pentru cel răposat.
Exista obiceiul îndatinat să se împartă de fiecare dată farfurii cu mâncare, căni sau pahare, si linguri sau furculite: sase, douăsprezece, douăzeci si patru. Rânduielile bisericesti nu prevăd nimic în această privinta si fiecare poate da cat crede de cuviintă, numărul acestora neavând nici o influenta asupra stării sufletesti a celui răposat.
* Familia trebuie să aibă grija ca răposatul să fie pomenit cat mai mult cu putinta în cadrul Sfintei Liturghii. De aceea, după pomenirea de 40 de zile, este bine să se dea preotului un pomelnic pentru patruzeci de zile (numit sărindar), ori pentru un an, pe care acesta sa-l pomenească la toate sfintele liturghii pe care le săvârseste în sfânta biserica.
* In fiecare din sâmbetele Postului Mare, pentru cei decedati după sărbătoarea Sfintei Învieri din anul precedent, rudele “poarta capetele”, adică fac pomeniri pentru sufletul acestuia, aducând la biserica prescuri (capete), coliva si vin. Preotul, cu acest prilej, săvârseste slujba parastasului.
* Obiceiul, practicat în unele parti de tara, de a se deshuma mortii la sapte ani si a se reînhuma cu slujbă specială nu este prevăzut în cărtile de slujbă. Oricum, slujba care se face atunci nu este cea a înmormântării, ci a parastasului.
* In legătură cu aceste zile de pomenire a mortilor, exista grija ca ele să fie respectate cu sfintenie la momentul în care se împlinesc aceste soroace. Daca una din ele cade într-o zi sau perioada în care, conform rânduielilor bisericesti, nu se fac pomeniri de morti, atunci este bine ca slujba respectiva să se facă mai înainte pentru ca, atunci când vine sorocul respectiv, slujba să fie deja săvârsită. Este deci indicat ca ea să se facă înainte si nu după sorocul de pomenire.
* Pentru toate astfel de pomeniri este nevoie de coliva, colac, vin si lumânări. Celelalte daruri sunt în functie de posibilitatile celor care fac pomenirea.
* Contrar unei păreri răspândite în popor, să se stie că se poate face coliva de grâu fiert si în perioada dintre Sfintele Pasti si pogorârea Sfântului Duh.
* Daca zilele de pomenire coincid cu pomenirea altor răposati, este bine ca slujba să se facă în comun si nu separat, caci cu cat rugăciunea are caracter colectiv, cu atât este mai puternică.
* La aceste zile de pomenire individuala a celor răposati, Biserica a stabilit zilele de pomenire generala a mortilor, si anume: sâmbăta dinaintea duminicii lăsatului de sec de carne sau a Infricosatei judecati, numita si Mosii de iarna si sâmbăta dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt sau Mosii de vara, la care traditia a adăugat si Mosii de toamna (intre 26 octombrie si 8 noiembrie), ziua de sase august, Pastele blajinilor (luni si marti după Duminica Tomei) si Joia Inaltarii, în special pentru eroi, ca si ziua hramului bisericii.
Toate aceste zile de pomenire, individuala sau colectiva, sunt momente de vie si profunda comuniune cu cei răposati. Ele trebuie respectate si cultivate, căci prin aceasta întretinem viu cultul mortilor si legătura cu pământul sfânt al tarii care acoperă osemintele lor.
